Berlin în poze

am mai început de câteva ori postul acesta, dar el m-a făcut să mai incerc. şi poate o să iasă ceva. o să postez si poze, pentru că am chiulit de la şcoală şi am fugit în Berlin. puţin, aşa, cât să mă mai maturizez puţin.
este, într-adevăr, o altă lume, un alt aluat de oameni, un alt mod de viaţă.
dar ador oraşul în sine. este uriaş, imens. întorci capul şi vezi clădirea autentică, veche, pastrată, mai intorci capul o dată şi te afli în faţa unui mall imens, în inima tehnologiei moderne. ca şi dezvoltare, civilizaţie, nimic de comentat. eram singură într-un oraş european şi am mers în fiecare zi singură din suburbii pînă în centru fără să mă pierd. am făcut multe poze. în jur de 500.


de multe ori acelaşi lipstick, dar nu voi posta decât una:






.




şi mi-a plăcut şi Domul. mult de tot. am intrat şi tot ce am putut spune a fost: "wow!" arhitectura-i era superbă, nicio imperfecţiune, nimic prea mult, perfect. speechless






m-am plimbat prin locuri curate si verzi. cam toate erau curate si verzi. am locuit intr-o casă cu etaj lângă padure. era tare frumos. Berlinul este o intreagă mare de pădure, aerul curat şi traficul liniştit îmi aminteau că nu sunt în România în fiecare zi.



şi am văzut crocodili şi pinguini. ploua. şi tremuram de frig. grădina zoo era imensă. reallz worth seeing.





magazinul Emo m-a dat pe spate. şi ar fi fost ceva dacă ar fi fost singurul. dar nu. mai erau multe. imi apăreau în faţă ca ciupercile după ploaie. mă dureau ochii.




din toate muzeele, cel Tehnologic a fost cel mai interesant. puteai atinge, puteai observa, puteai privi. puteai întreba pentru informaţii şi să fii ajutat cu zâmbetul pe buze.





so what Berlin lacks in people it more than makes up for in places and surroundings. oamenii nu dădeau deloc pe afară de amabilitate sau căldură. au fost destul de distanţi şi reci.




and back home.

pentru tine

şi totuşi, la un moment dat îmi vine să îţi spun că mă enervezi, că mă scoate din sărite felul tău de a fi, cum te dai interesant când, de fapt, nu eşti. dar nu o să îţi spun. pentru că nu e genul meu. pentru că sunt aproape sigură că voi mai avea nevoie de tine să îmi copii tema. pentru că sunt aproape sigură că îmi va părea rău că mi-am tocit gura degeaba, căci la cât esti de superficial/ă, te va durea undeva de ce cred eu.
şi îmi vine rău când te văd cum o/îl pupi în fund cu nesimţire. tu te suporţi? (eu nu m-am suportat, pe bune.)
şi mă întâlnesc cu o veche foarte bună prietenă care îmi zâmbeşte sincer (se vede în priviri, crede-mă) şi îmi vine să respir adânc. e ca un izvor de aer curat. miros de de primăvară timpurie.
e pentru tine, ăla de îţi dai aere pe coridoarele şcolii.
şi pentru tine ăla de imi zâmbeşti in faţă doar pentru a te întoarce cu o mutră de şictirit cu spatele la mine (nu te obosi a îmi scuza expresia.)
şi pentru tine cel pe care îl aud comentând de un aşa-zis bun prieten.
pentru tine ăla care citeşti postul şi te simţi.