muzica, în adâncul ei

Muzica frumoasă e aia care vorbește. Cuvintele simbolice, mai ales, sunt frumoase. Tender you go he said, and i melted inside. If she had wings, she would fly away. Cam asta fac mereu. Zbor undeva, departe, unde lumea e mai frumoasă. E mai frumoasă în muzica mea. Muzica e singurul limbaj care e cunoscut universal, limbajul cu care s-au comunicat cel mai ușor evenimentele importante ale omului istoric; de ce nu se mai știe asta? De ce nu se înțelege asta? Poți vorbi în orice fel de engleză despre iubire, sună frumos. Chiar și în română, dar mai ales în franceză. Vorbești un sentiment care te face să map my face out line by line care trezește aceleași emoții pretutindeni. Dacă știi să iubești. Și nu, nu e muzica un limbaj universal doar pentru că vorbește despre iubire, un sentiment universal. Pentru că I feel something so wrong doing the right thing e la fel de bine înțeles everywhere. Simbolurile, subordonate unor nevoi umane profund spirituale, sunt responsabile cu dezvoltarea imaginației, fără de care omul este trist, nu se bucură de o lume interioară. Imaginație. Asta spun cuvintele acestea: In the water where the scent of my emotion, all the world will pass me by Fly away on my zephyr. Imaginație. Pentru că unele cuvinte sunt mai presus de realitate, se ridică atât de sus încât ajung up that hill și up and away . Se agață de câte un simbol și se depărtează de om. Atunci a fi îmbrățișați nu mai semnifică un act de tandrețe pur și simplu, pentru că when you’re in my arms, you’ve gone somewhere deeper. Chiar și iubirea se înalță. Tocmai când începeam să cred că e supremă, el zice că e source divine garantat. Cu excepția momentelor în care inima e un fel de ashtray heart. Tot el se leagă de tristețe, rămâne fără ea altfel, rugând-o: please, don’t leave me blind. De câte ori ai simțit asta? Tocmai aici se ascunde frumusețea muzicii: în simboluri, în semnificație și în talent discursiv. Chiar atunci când e pe cale să cadă în ordinar, chinuit adânc de slăbiciunea iubirii, cere protecție, protege-moi , însă o face în franceză și sună iar bine. E frumos. Semnificația acestei simbolistici este, de fapt, ascunsă în dimensiunile sacre. În timpul sacru, în spațiul sacru. Rupturi ale dimensiunilor profane care definesc zilele omului, timpul și spațiul sacre sunt repetabile la nesfîrșit, nu au secundă ori cm., ci sunt emoție. Atunci când te gândești retrospectiv, lost and insecure, you found me, ori acum, and i love her with all that i am, and my breath, as she thoughtfully thumbs through her hair, ori prospectiv, i won’t give up,we had to learn how to bend without the world caving in, te rupi efectiv de ordinar, te ridici deasupra și tu, într-un timp care este unic, al tău, căruia tu îi dai semnificație și care înseamnă ceva doar pentru tine. Este un timp al tău, al vostru, un timp sacru. La fel, te trezești uneori într-un spațiu altfel, care nu este dens, este colorat, miroase a vară ori a prima zăpadă. Unde nu-ți lovești doar genunchiul, ci și inima: skinned out hearts and skinned our knees. Unde singura semnificație este cea a ta: the corner where i first saw you. Așadar, muzica nu este doar o melodie, un sunet, este o aglomerație de sentimente, de emoții, de simboluri și de semnificații. Muzica frumoasă spune ceva, nu doar îndrumă. Muzica frumoasă vorbește a inspirație.